Munții Bucegi se află sub risc însemnat de avalanșe la altitudini de peste 1.800 de metri, potrivit avertizării emise de meteorologi, valabilă până vineri seara. Specialiștii atrag atenția că încălzirea vremii și structura instabilă a stratului de zăpadă pot favoriza producerea unor avalanșe.
La altitudini mari, stratul superior de zăpadă, cu grosimi de 5–15 centimetri, are o rezistență scăzută și este depus peste un strat mai vechi și întărit. În zona crestelor sunt prezente plăci de vânt și cornișe de dimensiuni mari, iar pe văi s-au acumulat depozite consistente de zăpadă.
Creșterea temperaturilor, inclusiv pe timpul nopții, va duce la înmuierea straturilor superioare, care pot aluneca peste cele înghețate, existând riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni medii și, izolat, mai mari. Riscul este amplificat în condiții de supraîncărcare, cum ar fi prezența turiștilor sau a schiorilor în zonele expuse.
Sub 1.800 de metri, stratul de zăpadă este redus și puternic umezit, existând posibilitatea producerii unor curgeri sau avalanșe de mici dimensiuni, în special pe pantele înclinate.
Autoritățile le recomandă turiștilor să evite traseele montane expuse, în special la altitudini mari, și să țină cont de avertizările în vigoare, pentru a preveni situațiile de risc.
AUTOR: F.S.

















