You are currently viewing Ansamblul „Cununa Nucetului”, pe podium, la un concurs național

Ansamblul „Cununa Nucetului”, pe podium, la un concurs național

Ansamblul „Cununa Nucetului” a obținut locul al II-lea la Concursul Național „Marele Premiu”, desfășurat la Palatul Național al Copiilor din București, reușind să se remarce din nou într-o competiție dedicată promovării talentului artistic și valorilor tradiționale.

Participarea la acest eveniment a reprezentat pentru tinerii membri ai ansamblului o nouă confirmare a muncii depuse și a pasiunii pentru folclorul românesc. Reprezentanții grupului au transmis că fiecare apariție pe scenă contribuie la apropierea de autentic și la păstrarea tradițiilor.

Creștem cu credință și dragoste pentru folclor, iar fiecare pas pe scenă ne apropie tot mai mult de valorile autentice românești”, au transmis membrii ansamblului.

Aceștia au adresat mulțumiri primarului comunei, Luisa Bărboiu, pentru sprijinul acordat și pentru susținerea tinerelor talente din comunitate, dar și instructorului care a contribuit la pregătirea artistică a grupului.

Ansamblul „Cununa Nucetului” își continuă activitatea cu aceeași pasiune, urmărind să ducă mai departe tradițiile și valorile folclorului românesc.

AUTOR: F.S.