You are currently viewing Conferință la Universitatea Valahia: „Conexiuni economice pentru dezvoltarea energiei verzi”

Conferință la Universitatea Valahia: „Conexiuni economice pentru dezvoltarea energiei verzi”

Universitatea „Valahia” din Târgoviște a găzduit o nouă conferință tematică dedicată unuia dintre cele mai dinamice domenii ale economiei actuale – energia regenerabilă. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Stagii de practică pentru studenții Universității «Valahia» din Târgoviște – Facultatea de Științe Economice” (Cod SMIS: 318220).

Conferința, intitulată „Conexiuni economice pentru dezvoltarea energiei verzi”, a avut ca obiectiv principal promovarea conștientizării și aprofundarea înțelegerii tendințelor din sectorul energiei regenerabile, în contextul provocărilor economico-sociale actuale. Totodată, organizatorii au urmărit încurajarea unei abordări interdisciplinare, evidențiind legăturile dintre economie, politici publice, tehnologie și sustenabilitate.

Cuvântul de deschidere a fost susținut de prof. univ. dr. habil. Maria-Cristina Ștefan, manager de proiect, care a subliniat importanța formării practice a studenților și rolul acestui demers în apropierea mediului academic de cerințele reale ale pieței muncii.

La eveniment au participat și invitați din mediul profesional, care au adus în discuție perspective aplicate și exemple concrete din domeniu. Printre aceștia s-au numărat Cosminel Stanciu, Legal & Project Manager în cadrul ASO CROMSTREEL SA, Marius Stăncescu, director de cabinet al președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, și ing. Ștefan Mihăilă, șef serviciu iluminat public în cadrul Serviciilor Publice Municipale Târgoviște.

Prin intervențiile lor, participanții au contribuit la conturarea unui dialog actual și relevant, care a facilitat schimbul de idei între mediul academic și cel profesional. Evenimentul reconfirmă preocuparea Universității „Valahia” din Târgoviște pentru dezvoltarea unor inițiative educaționale adaptate cerințelor unei economii sustenabile și pentru integrarea studenților în contexte reale de învățare.

AUTOR: F.S