Ziua de 8 mai, dedicată Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, este un moment de reflecție asupra rolului esențial pe care îl au organizațiile umanitare în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. În acest context, este evidențiată contribuția Crucii Roșii în intervenții de urgență, dar și în activități constante de prevenție și educație.
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în anul 1876, este o organizație umanitară, membră a Mișcării Internaționale, care acționează ca auxiliar al autorităților publice. Prin programele desfășurate, aceasta contribuie la prevenirea și alinarea suferinței, la protejarea sănătății și vieții și la promovarea respectului față de demnitatea umană, fără discriminare.
Cu ocazia acestei zile, Filiala Dâmbovița a Crucii Roșii a transmis un mesaj de apreciere pentru voluntarii implicați în activitățile desfășurate în comunitate.
„Astăzi celebrăm puterea binelui făcut împreună. Celebrăm voluntarii care aleg să fie acolo atunci când este greu. Celebrăm oamenii care oferă sprijin, speranță și umanitate fără să aștepte nimic în schimb”, au transmis reprezentanții organizației.
Mesajul subliniază rolul concret al voluntarilor în acțiuni de prim ajutor, campanii și intervenții.
„În fiecare intervenție, fiecare curs de prim ajutor, fiecare campanie și fiecare gest de solidaritate, Crucea Roșie înseamnă oameni pentru oameni”, se mai arată în postare.
Reprezentanții filialei au mulțumit tuturor celor implicați și au transmis un mesaj de unitate și continuitate.
„Împreună demonstrăm că umanitatea nu are limite atunci când există implicare și compasiune. Uniți pentru umanitate.”

AUTOR: F.S.














