Polițiștii de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în cooperare cu polițiști de frontieră bulgari, au depistat în doar câteva ore cinci cetățeni străini care au încercat să intre ilegal în România.
Două persoane au fost descoperite ascunse într-un autocamion, iar alte trei au fost identificate în zona DN5 și în apropierea fostului punct de frontieră Giurgiu.
Verificările au arătat că niciuna dintre persoane nu deținea documente valabile pentru călătoria în Spațiul Schengen.
Cei cinci cetățeni străini au fost predați autorităților bulgare, iar cercetările continuă pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Editor: IFA














