Municipiul Târgoviște traversează una dintre cele mai ample perioade de modernizare a infrastructurii educaționale din ultimele decenii, potrivit unui bilanț prezentat de primarul Cristian Daniel Stan.
Edilul susține că peste 20.000 de copii vor beneficia de școli, grădinițe și licee reabilitate și dotate la standarde europene, în cadrul unor investiții derulate în ultimii ani și aflate încă în desfășurare.
„Educația rămâne prioritatea noastră absolută! În ultimii doi ani, am realizat un adevărat tur de forță pentru reabilitarea infrastructurii școlare, iar obiectivul nostru este clar: în următorii 3-4 ani, toate unitățile de învățământ din Municipiul Târgoviște vor funcționa la standarde europene”, a transmis primarul municipiului.
Printre proiectele deja finalizate se numără lucrările realizate la Școala „Radu cel Mare”, Școala „Grigore Alexandrescu”, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, Grădinița Nr. 14, Grădinița Nr. 2, grădinița din cartierul Priseaca și unul dintre corpurile Liceului „Ion Heliade Rădulescu”.
În același timp, alte unități importante de învățământ sunt în plin proces de modernizare, printre acestea aflându-se Liceul „Voievodul Mircea”, Colegiul Economic „Ion Ghica” și Liceul „Ion Heliade Rădulescu”.
Administrația locală anunță și proiecte aflate în diverse etape de licitație sau precontractare, inclusiv pentru Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, Liceul „Constantin Brâncoveanu”, Școala „Vasile Cârlova”, Școala Nr. 2 „Ioan Alexandru Brătescu Voinești”, Liceul de Arte „Bălașa Doamna” și mai multe grădinițe din municipiu.
Primarul a amintit și proiectul european în valoare de peste 35 de milioane de lei prin care unitățile de învățământ din Târgoviște au fost dotate cu echipamente IT.
„Investim pentru viitorul copiilor noștri”, a conchis Daniel Cristian Stan, subliniind că modernizarea școlilor reprezintă una dintre principalele direcții de dezvoltare ale municipiului.
AUTOR: F.S.














