Vineri, 12 iunie 2026, conducerile Universității “Valahia” din Târgoviște, reprezentată de Conf.univ.dr.ing. Ioan-Corneliu SĂLIȘTEANU, în calitate de Rector, respectiv a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala „Mihai Viteazul” Dâmbovița, reprezentată de Col.(r) ing. Cristian BIȚĂ, în calitate de Președinte, au semnat un acord de parteneriat care aduce împreună educația, cultura și preocuparea pentru cinstirea celor care, prin jertfa lor, au influențat decisiv devenirea națiunii. Evenimentul s-a desfășurat la sediul Rectoratului UVT, în prezența doamnei Conf. univ. dr. Claudia GILIA, Președinte al Senatului universitar și a domnilor col. (r) Ionel Niculescu, ing. Nicolae Posta și col. (r) Marinică Șerban, membri ai Biroului Executiv al filialei Cultul Eroilor.
Această colaborare va reuni inițiative educaționale, culturale și de cercetare dedicate istoriei, memoriei colective și personalităților care, prin curaj, devotament și sacrificiu, au contribuit la formarea României moderne. Deja, în cursul dialogului, s-au creionat câteva idei-cadru care vor fi dezvoltate prin intermediul unor proiecte derulate prin implicarea studenților.
În cursul aceleiași zile, aceeași echipă a Cultului Eroilor a fost invitată la ediția a V-a a Sesiunii naționale universitare de Comunicări științifice din domeniul Istorie, organizată de Facultatea de Științe Umaniste. Amfitrionii acestui eveniment au fost Conf.univ.dr. Adrian – Aurel BALTĂLUNGĂ, Decan și Prof.univ.dr. Marian COSAC, Director al Departamentului Istorie. În fața unui grup impresionant de studenți, domnul col.(r) ing. Cristian BIȚĂ, a făcut o sintetică prezentare a istoricului Cultului Eroilor și a lansat câteva provocări către viitorii profesori de istorie. Au urmat câteva întrebări, iar surpriza momentului a venit din partea unei tinere studente care și-a exprimat intenția de a se înscrie imediat în filiala dâmbovițeană.
Iată că, apropierea de comunitățile reprezentative dâmbovițene aduce noi repere în activitatea de rememorare și comemorare a Eroilor țării!
Nicolae Posta
Vicepreședinte Cultul Eroilor















