Luni, 29 iunie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Parohia „Mănăstirea Cobia” din Protoieria Găești, s-a desfășurat cea de-a 16-a ediție a Concursului Eparhial de Toacă, la care au participat 50 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani.
Concursul eparhial a debutat cu mesajul chiriarhal de binecuvântare, transmis de Pr. Ionuț Ileana – Consilier eparhial la Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, în prezența Prof. Mariana Luca – Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște și a Dr. etnolog Adriana Ion – Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, în calitate de membri ai juriului, dar și a dlui Marin Manda – Primarul Comunei Cobia, Pr. Valeriu Gheorghe – Protopopul Protoieriei Găești, Pr. prof. Cătălin Ciobanu – coordonatorul activităților catehetice cu tinerii din Protoieria Găești, Pr. paroh Alexandru Mușat, preoți și profesori de Religie din întreaga eparhie, însoțiți de numeroși tineri și de părinții acestora.
În urma jurizării, primele locuri au fost acordate astfel:
Locul I – Robert Constantin Badea, de la Parohia Gheboieni, Protoieria Târgoviște Nord.
Locul II – Petru Panal, de la Parohia Dârza, Protoieria Titu.
Locul III – Rareș Nicolae, de la Parohia Răscăieți, Protoieria Găești.
Au fost acordate și 3 Mențiuni, după cum urmează: David Fișcă, de la Parohia Bezdead II, Protoieria Pucioasa; Radu Matei Voicu, de la Parohia Mitropolia, Protoieria Târgoviște Nord și Andrei Ivan, de la Parohia Ghimpați, Protoieria Titu.
Evenimentul s-a finalizat cu un moment artistic, susținut de Corul parohial de tineret „Solis”, de la Parohia „Băleni Sârbi” – Protoieria Târgoviște Sud, dirijat de Prof. Bianca Maria Matei, care a interpretat cântări religioase, și de Ansamblul „Mlădițe Dâmbovițene”, coordonat de Prof. Marian Grigore, de la Clubul Copiilor din Găești, care a prezentat un program de dansuri tradiționale românești.
Părintele Mitropolit Nifon a oferit tuturor participanților cele mai recente tipărituri eparhiale dedicate tinerilor, diplome și alte daruri, iar cei nominalizați, clasați pe primele locuri, au primit și recompense financiare, urmând să participe la Festivalul Internațional de Toacă și Clopote „Cântecul care zidește”, ediția a XXI-a, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului, de Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena”, în orașul Victoria, jud. Brașov, în zilele de 6 și 7 iulie 2026.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI






















