You are currently viewing Adolescent de 17 ani, salvat de salvamontiști de la Vârful Omu după ce i s-a făcut rău pe munte

Adolescent de 17 ani, salvat de salvamontiști de la Vârful Omu după ce i s-a făcut rău pe munte

Salvamontiștii au intervenit de urgență, astăzi, în zona Vârfului Omu, după ce un apel la 112 a anunțat că un adolescent în vârstă de 17 ani, cetățean polonez, are nevoie de ajutor medical. Tânărul făcea parte dintr-un grup format din trei adulți și 14 copii, iar în timpul traseului a acuzat o stare de rău, manifestată prin lipotimie, dureri puternice de cap și vărsături.

Pentru acordarea primului ajutor a fost trimisă echipa de prim răspuns de la Baza Salvamont Baba Mare, iar, pentru scurtarea timpului de intervenție, a fost solicitat și elicopterul din cadrul Punctului de Operare Aeromedicală Brașov.

Adolescentul a fost preluat de echipajul aerian și transportat la Spitalul Județean Brașov pentru investigații și îngrijiri medicale.

După finalizarea intervenției, salvamontiștii au însoțit în siguranță restul grupului până în zona Piatra Arsă.

 

AUTOR: F.S.

Fotografie din arhivă