You are currently viewing România și Bulgaria rămân țările UE cu cele mai ridicate rate ale mortalității în accidente rutiere

România și Bulgaria rămân țările UE cu cele mai ridicate rate ale mortalității în accidente rutiere

România și Bulgaria continuă să înregistreze cele mai ridicate rate ale mortalității rutiere din Uniunea Europeană, potrivit datelor Comisiei Europene pentru anul 2025. Deși numărul victimelor este în scădere, cele două state se situează mult peste media europeană.

În Bulgaria au fost înregistrate 71 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori, iar în România, 68. Pe următoarea poziție se află Croația, cu 67 de decese la un milion de locuitori, în timp ce media Uniunii Europene este de aproximativ 43.

La polul opus se situează Suedia, cu 20 de decese la un milion de locuitori, și Danemarca, cu 23.

Astfel, rata mortalității rutiere din România este de peste trei ori mai mare decât cea din Suedia.

La nivelul Uniunii Europene, aproximativ 19.400 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în 2025, cu 3% mai puține decât în anul precedent.

Datele europene arată că drumurile din afara localităților continuă să prezinte cele mai mari riscuri, concentrând 53% dintre decesele rutiere înregistrate în 2024. Pietonii, bicicliștii și motocicliștii se numără printre categoriile vulnerabile.
Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a reduce la jumătate numărul deceselor și al persoanelor grav rănite în accidente rutiere până în 2030, comparativ cu nivelul din 2019, urmărind eliminarea deceselor până în 2050.
Deși România a înregistrat progrese, diferența față de statele europene cu cele mai sigure drumuri rămâne considerabilă, evidențiind necesitatea continuării investițiilor în infrastructură, a controalelor rutiere și a măsurilor de prevenție.

Editor: IFA