Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița atrag atenția că unele gesturi făcute din dorința de a ajuta o persoană aflată în pericol pot agrava situația și chiar îi pot pune viața în pericol. Specialiștii au prezentat cinci dintre cele mai frecvente greșeli întâlnite înainte de sosirea echipajelor medicale și explică modul corect de intervenție.
Printre cele mai răspândite mituri se numără introducerea unor obiecte în gura unei persoane care suferă o criză de epilepsie. Medicii subliniază că limba nu poate fi înghițită, iar astfel de gesturi pot provoca răni grave. În schimb, victima trebuie protejată de lovituri și așezată în poziția laterală de siguranță după încetarea crizei.
O altă practică greșită este folosirea spirtului sau a oțetului pentru scăderea febrei, în special la copii. Aceste substanțe pot fi absorbite prin piele și pot provoca intoxicații, motiv pentru care sunt recomandate hidratarea, administrarea corectă a antitermicelor și împachetările cu apă călduță.
Specialiștii avertizează și asupra aplicării de ulei, făină sau alte produse pe arsuri. În astfel de situații, zona afectată trebuie ținută sub jet de apă călduță spre rece timp de 10-15 minute, fără aplicarea altor substanțe.
De asemenea, în cazul unei persoane care se îneacă, dar încă poate tuși, loviturile pe spate nu sunt recomandate, deoarece pot împinge corpul străin mai adânc în căile respiratorii. Victima trebuie încurajată să tușească, iar manevrele de dezobstrucție se aplică doar dacă aceasta nu mai poate respira sau tuși.
Nu în ultimul rând, Serviciul de Ambulanță Dâmbovița recomandă ca victimele accidentelor rutiere să nu fie mutate decât dacă există un pericol iminent, precum un incendiu sau riscul unei explozii. O mișcare greșită poate agrava o eventuală leziune a coloanei vertebrale și poate avea consecințe ireversibile.
„Sănătatea începe cu informația corectă, nu cu panica”, este mesajul transmis de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Dâmbovița, care îi încurajează pe cetățeni să se informeze din surse medicale de încredere și să evite gesturile care, deși bine intenționate, pot face mai mult rău decât bine.
AUTOR: F.S.














