You are currently viewing Guvernul a deblocat posturi de asistenţi medicali la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie”

Guvernul a deblocat posturi de asistenţi medicali la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie”

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea a 22 de posturi vacante de asistenți medicali la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”. Deblocarea acestora ar urma să permită redeschiderea celor cinci paturi ATI închise din lipsă de personal, situație semnalată în ultimele zile de conducerea spitalului și de cadrele medicale. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, spune însă că aprobarea memorandumului nu rezolvă problema deficitului de personal din sistemul sanitar.

Aprobarea celor 22 de posturi pentru Spitalul «M.S. Curie» era absolut necesară şi mă bucur că acest demers a fost aprobat. Este unul dintre cele mai importante spitale pediatrice din România. Dar nu putem considera că problema resursei umane din sănătate s-a rezolvat. Nu putem abandona celelalte spitale din România, care se confruntă cu aceleaşi dificultăţi. În multe unităţi sanitare, lipsa personalului afectează direct accesul pacienţilor la servicii medicale şi pune o presiune uriaşă asupra cadrelor medicale. Ministerul Sănătăţii nu renunţă la demersurile pentru deblocarea posturilor vacante din sistemul sanitar. Pacienţii din România au nevoie de personal medical suficient în toate spitalele, nu doar în câteva unităţi”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Editor: IFA