Ana-Maria Badea, director general adjunct al Direcţiei Generale de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a fost reţinută de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzată de luare de mită.
Ea va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Soțul acesteia, doi inspectori ONJN și un administrator de firmă au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.
În acest caz, anchetatorii au constatat existența unui mecanism prin care reprezentanți ai unor operatori economici din domeniul jocurilor de noroc ar fi remis funcționarilor din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc sume de bani cu titlu de mită, în scopul soluționării favorabile a unor cereri, solicitări ori demersuri administrative aflate în competența acestora.
„În perioada 23 decembrie 2025 – 21 mai 2026, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata Ana-Maria Badea, în calitatea menţionată anterior, atât în mod direct, cât şi prin intermediul inculpatului B.V.R., ar fi primit suma totală de 2.500 de euro de la reprezentantul mai multor societăţi comerciale care îşi desfăşurau activitatea în domeniul jocurilor de noroc, în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu. În schimbul acestor foloase, inculpata ar fi asigurat soluţionarea cu celeritate şi în mod favorabil a solicitărilor adresate Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc de societăţile respective, privind aprobarea unor jocuri noi de noroc, reautorizarea acestora ori alte demersuri administrative aflate în competenţa instituţiei„, menţionează anchetatorii.
Conform procurorilor, în perioada 23 septembrie 2025 – 26 mai 2026, în contextul efectuării unor controale la diverşi operatori economici din domeniul jocurilor de noroc, Radu-Andrei Blaga şi Radu-Constantin Brătan în calitatea lor de inspectori în cadrul ONJN, ar fi primit de la reprezentanţii societăţilor verificate sume de bani cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, în total 25.000 de lei, pentru a nu aplica măsurile legale cu privire la neregulile constatate în cadrul controalelor şi, implicit, pentru îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu.
„Între persoanele care ar fi remis astfel de sume de bani se numără şi inculpata B.I.A., care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, le-ar fi remis inculpaţilor Blaga Radu-Andrei şi Brătan Radu-Constantin, la data de 09 ianuarie 2026, suma de 2.000 de lei”, spun anchetatorii.
Editor: IFA














