You are currently viewing Primăria Bezdead îi ajută pe proprietarii de atelaje și utilaje să evite problemele la transportul lemnului

Primăria Bezdead îi ajută pe proprietarii de atelaje și utilaje să evite problemele la transportul lemnului

Primăria Bezdead atrage atenția locuitorilor care transportă material lemnos că mijloacele de transport folosite trebuie să fie înmatriculate sau înregistrate și să dețină un număr de identificare, astfel încât să poată fi respectate procedurile privind emiterea avizelor de însoțire prin sistemul SUMAL 2.0.

Informarea îi vizează inclusiv pe proprietarii de căruțe și atelaje, tractoare, remorci sau platforme care nu sunt înregistrate în prezent și nu au număr de înregistrare. Aceștia sunt îndrumați să se prezinte la Primăria Comunei Bezdead pentru efectuarea demersurilor necesare.

Problema devine importantă mai ales în momentul în care proprietarul trebuie să ridice și să transporte lemnul. Potrivit administrației locale, lipsa înregistrării mijlocului de transport poate face imposibilă emiterea avizului de însoțire pentru materialul lemnos.

„Lipsa înregistrării mijlocului de transport poate conduce la imposibilitatea emiterii avizului de însoțire pentru materialul lemnos, iar transportul lemnului fără documentele prevăzute de lege poate atrage sancțiuni”, avertizează Primăria Bezdead.

Administrația locală le recomandă astfel proprietarilor să verifice situația vehiculelor înainte de ridicarea lemnului, pentru a nu constata abia în momentul transportului că nu poate fi generat documentul necesar.

„Vă recomandăm să verificați din timp situația mijlocului de transport, înainte de ridicarea și transportarea materialului lemnos”, este mesajul transmis locuitorilor comunei.

AUTOR: F.S.