You are currently viewing Curtea de Apel București suspendă alte cinci Hotărâri ale Guvernului condus de Ilie Bolojan

Curtea de Apel București suspendă alte cinci Hotărâri ale Guvernului condus de Ilie Bolojan

Curtea de Apel București a aprobat solicitările PSD și a suspendat cinci hotărâri de guvern, anunță executivul care a și formulat recurs și a atras atenția că instanța blochează aplicarea unor programe care vizează ocuparea forței de muncă, gestionarea fondurilor europene, încasarea veniturilor bugetare, biosecuritatea în sectorul zootehnic și reorganizarea unor instituții publice.

Măsuri importante pentru a facilita accesul tinerilor pe piaţa muncii, gestionarea fondurilor europene, încasarea veniturilor bugetare, prevenirea răspândirii bolilor la animale şi sprijinirea crescătorilor individuali de animale, precum şi pentru organizarea şi desfăşurarea unor activităţi ale instituţiilor statului nu vor putea fi puse în aplicare după ce Curtea de Apel Bucureşti a suspendat astăzi cinci Hotărâri adoptate de Guvern”, a transmis, luni, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Hotărârile de Guvern suspendate astăzi sunt următoarele:

  1. Curtea de Apel București: dosar 4897/2/2026: Respinge, ca neîntemeiate, excepţia lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocate prin întâmpinare, de pârâtul Guvernul României. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare. Admite cererea. Dispune suspendarea HG nr. 570/2026, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept.
  2. Curtea de Apel București: dosar 4912/2/2026: Respinge, ca neîntemeiate, excepţia lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocate prin întâmpinare, de pârâtul Guvernul României. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare. Admite cererea. Dispune suspendarea HG nr. 530/2026, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept.
  3. Curtea de Apel București: dosar 4918/2/2026: Respinge, ca neîntemeiate, excepţia lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocate prin întâmpinare, de pârâtul Guvernul României şi de intervenientul accesoriu, MADR. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare. Admite cererea. Dispune suspendarea HG nr. 512/2026, până la pronunţarea instanţei de fond. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie. Executorie de drept.
  4. Curtea de Apel București: dosar 4917/2/2026: Respinge, ca neîntemeiate, excepţia lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocate prin întâmpinare, de pârâtul Guvernul României. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare. Admite cererea. Dispune suspendarea HG nr. 511/2026, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Recursul nu este suspensiv de executare. Cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.08.2026.
  5. Curtea de Apel București, dosar 4915/2/2026: Respinge, ca neîntemeiate, excepţia lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocate prin întâmpinare, de pârâtul Guvernul României. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare. Admite cererea. Dispune suspendarea HG nr. 501/2026, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Recursul nu este suspensiv de executare. Cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 03.08.2026.

Editor: IFA