Romfilatelia dedică o emisiune aniversară primei grădini botanice universitare din România, înființată la Iași în urmă cu 170 de ani.
Seria filatelică a fost introdusă în circulație luni și este realizată în colaborare cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Poșta Română.
Emisiunea reunește patru timbre, o coliță dantelată și un plic „prima zi”, valorificând prin imagini câteva dintre speciile reprezentative pentru colecțiile Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” din municipiu.
Patru specii de plante reprezentative
Timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei prezintă trandafirul Rosa „Double Delight”, unul dintre hibrizii ornamentali cultivați în secția Rosarium, remarcat prin florile sale mari și parfumate.
Pe marca poștală de 6 lei este ilustrată anemona japoneză, specie aclimatizată în secțiile Biologică și Fitogeografică ale grădinii.
Pe timbrul cu valoarea de 11 lei este reprezentată o specie de floarea-pasiunii originară din regiunile tropicale ale Americii, cultivată în Complexul de Sere al Grădinii Botanice din Iași.
Cea de-a patra piesă a emisiunii filatelice, cu valoarea nominală de 16 lei, prezintă bujorul de stepă. Specia, rară în flora României și considerată critic periclitată, este conservată și aclimatizată în mai multe secții ale grădinii ieșene.
Colița dantelată, cu un timbru de 32 de lei, îl înfățișează pe medicul Anastasie Fătu, fondatorul Grădinii Botanice din Iași. Pe manșetele coliței apar două alte specii reprezentative: laleaua pestriță (Fritillaria montana) și clopoțelul carpatic (Campanula carpatica).














