Instituția Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești va organiza miercuri, 19 august 2026, o nouă sesiune de audiențe gratuite pentru cetățenii din județul Dâmbovița.
Întâlnirile vor avea loc în intervalul 10:00 – 14:00, în noua clădire a Consiliului Județean Dâmbovița, din municipiul Târgoviște, situată pe strada Lt. Stancu Ion nr. 35, în fosta clădire a Facultății de Științe Economice a Universității „Valahia”, în spatele Pieței 1 Mai, vizavi de magazinul Decathlon.
Pe lângă acordarea de audiențe, reprezentanții instituției vor primi și petiții din partea persoanelor care solicită sprijin în relația cu autoritățile publice. Serviciile sunt oferite gratuit, fără perceperea vreunei taxe.
Pentru o analiză cât mai eficientă a sesizărilor, persoanele interesate sunt rugate să prezinte o cerere în care să descrie pe scurt situația pentru care solicită sprijin, precum și copii ale documentelor justificative.
Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0244 593 227.
Avocatul Poporului este o instituție publică autonomă și independentă, care are rolul de a apăra drepturile și libertățile persoanelor în raporturile acestora cu autoritățile publice.
AUTOR: F.S.














