You are currently viewing ISU Dâmbovița, recomandări pentru un weekend de Sfânta Maria în siguranță

ISU Dâmbovița, recomandări pentru un weekend de Sfânta Maria în siguranță

Pompierii dâmbovițeni vor fi la datorie pe tot parcursul weekendului prilejuit de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, fiind pregătiți să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical.

Având în vedere că în această perioadă este așteptat un aflux mare de persoane atât la lăcașurile de cult, cât și în zonele turistice și de agrement, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița le recomandă cetățenilor să manifeste responsabilitate și să respecte măsurile de prevenire.

În apropierea bisericilor, șoferii sunt sfătuiți să parcheze astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție. De asemenea, lumânările trebuie aprinse doar în locurile special amenajate și supravegheate permanent, iar căile de evacuare trebuie menținute libere. Pompierii recomandă și o atenție sporită acordată copiilor și persoanelor vârstnice.

Pentru cei care aleg să petreacă minivacanța la munte, în campinguri, pensiuni sau în mijlocul naturii, ISU atrage atenția asupra utilizării focului doar în spații special amenajate, cu supraveghere permanentă și stingerea completă înainte de plecare. Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să nu folosească instalații electrice improvizate sau aparate defecte și să evite aprinderea focului în apropierea pădurilor sau în condiții de vânt.

Pompierii reamintesc că respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unor incidente, iar în cazul unei situații de urgență cetățenii trebuie să apeleze imediat numărul unic 112 și să ofere informațiile necesare pentru localizarea rapidă a evenimentului.

AUTOR: F.S.