Cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, numeroși credincioși târgovișteni au venit sâmbătă, 15 august 2026, la Catedrala din Târgoviște, pentru a lua parte la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.
Înaltul Ierarh a subliniat, în cuvântul său, că ”Maica Domnului ocupă un loc unic, extraordinar, în istoria mântuirii, fiind cea care a unit, în chip tainic, fecioria și maternitatea, dăruind lumii pe Mântuitorul Hristos. De altfel, maternitatea ei feciorelnică nu este doar un paradox, ci și temelia prin care Dumnezeu a deschis omenirii drumul spre mântuire, conferind istoriei sens, moralitate și profunzime. Numită de Sfinții Părinți „Paștele de vară”, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului luminează conștiința creștină prin bogăția nădejdii pe care o revarsă în inimile credincioșilor, evocând biruința asupra morții, răului și întunericului. În persoana „Maicii Vieții”, cea prin care lumina dumnezeiască a pătruns în lume, strălucește splendida curățenie, ascultarea desăvârșită și smerenia profundă, virtuți prin care ne oferă o pildă desăvârșită de sfințenie. Trupul ei, deși a cunoscut moartea, nu a rămas în stăpânirea ei, ci a fost ridicat în slava lui Dumnezeu, arătând că iubirea divină transfigurează și înnoiește întreaga creație.” Totodată, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat rolul formidabil al Maicii Domnului, arătând că ”prin ea s-a împlinit iconomia mântuirii, iar cinstirea ei reprezintă o comoară de frumusețe spirituală pentru întreaga lume creștină. De asemenea, Chiriarhul nostru a subliniat că ”sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului poartă în sine optimism, frumusețe și bucurie, fiind o chemare la încredere, la curăție sufletească și la statornicie în credință.”
În cadrul sfintei slujbe, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Corbii Mari, Protoieria Titu, pe tânărul diacon Ilie Mihai Valentin, absolvent de licență și master în cadrul Facultăți de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVȘTEI


































