You are currently viewing Administrația din Sălcioara a organizat Ziua Comunei fără cheltuieli din bugetul local

Administrația din Sălcioara a organizat Ziua Comunei fără cheltuieli din bugetul local

Primarul comunei Sălcioara, Florina Ivașcu, a transmis un mesaj după desfășurarea Zilei Comunei, subliniind că evenimentul a continuat tradiția începută anul trecut și că a fost organizat fără fonduri din bugetul local. Edilul a arătat că, după o pauză de peste trei decenii, comunitatea are din nou o zi dedicată oamenilor din comună, un prilej de întâlnire și de petrecere împreună.

„Anul trecut am început o tradiție pe care anul acesta am dus-o mai departe. După mai bine de 30 de ani, oamenii din Sălcioara au avut, în sfârșit, sărbătoarea pe care și-au dorit-o și pe care o merită: o zi a comunității, în care să fim cu toții împreună”, a transmis Florina Ivașcu.

Primarul a ținut să precizeze că organizarea evenimentului nu a presupus cheltuieli din fondurile administrației locale.

„Întregul eveniment a fost organizat cu sprijinul sponsorilor, fără bani alocați din bugetul local pentru organizarea Zilei Comunei”, a subliniat aceasta.

Potrivit edilului, unul dintre obiectivele administrației locale este consolidarea spiritului comunitar, iar astfel de evenimente contribuie la apropierea oamenilor.

„Sunt multe lucruri frumoase pe care vrem să le facem pentru Sălcioara, iar printre ele se află și dorința de a aduce oamenii împreună. O comunitate înseamnă și bucuria de a fi împreună”, a mai transmis primarul comunei.

Ziua Comunei Sălcioara s-a desfășurat pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, reunind numeroși localnici și invitați la manifestările organizate cu acest prilej.

AUTOR: F.S.