Șoferii care tranzitează comuna Vulcana-Pandele sunt atenționați că marți, 18 august, vor fi instituite restricții de circulație pe Strada Bisericii, în zona Primăriei, ca urmare a lucrărilor de asfaltare desfășurate pe DJ 712.
Potrivit Primăriei Vulcana-Pandele, tronsonul va fi închis temporar circulației pentru a permite executarea în condiții de siguranță a lucrărilor la covorul asfaltic.
Autoritățile locale îi îndeamnă pe conducătorii auto să utilizeze rutele ocolitoare din zonă și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită de constructor.
Reprezentanții administrației locale le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și își cer scuze pentru disconfortul creat de restricțiile impuse pe durata lucrărilor.
AUTOR: F.S.














