Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), dâmbovițeanul Florin Bănică, anunță lansarea în consultare publică a Ghidului de finanțare destinat sistemelor de stocare a energiei electrice pentru prosumatori, un program care urmărește utilizarea mai eficientă a energiei produse din surse regenerabile.
Potrivit acestuia, proiectul de ghid este disponibil pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, iar în următoarele 10 zile lucrătoare persoanele interesate pot transmite observații și propuneri.
„Având în vedere perioada pe care o traversează România și necesitatea de a utiliza cât mai eficient energia produsă din surse regenerabile, la nivelul Administrației Fondului pentru Mediu am depus toate eforturile pentru ca Ghidul de finanțare destinat sistemelor de stocare a energiei electrice să fie finalizat și pus în consultare publică într-un timp cât mai scurt”, a transmis Florin Bănică.
Conform proiectului, prosumatorii vor putea beneficia de o finanțare de maximum 15.000 de lei, cu TVA inclus, reprezentând cel mult 75% din valoarea totală a proiectului, pentru achiziționarea unor sisteme de stocare cu o capacitate de minimum 12 kWh.
Președintele AFM anunță și o schimbare importantă în modul de acordare a finanțării. În locul principiului „primul venit, primul servit”, selecția ar urma să fie realizată pe bază de punctaj.
„Am propus și o schimbare importantă în modul de acordare a finanțării: selecția pe bază de punctaj, astfel încât accesarea programului să nu mai depindă exclusiv de rapiditatea înscrierii. Vor conta contribuția proprie, capacitatea sistemului de stocare și puterea instalată a sistemului fotovoltaic”, a explicat Florin Bănică.
În opinia acestuia, investițiile în stocarea energiei au devenit o necesitate, nu doar o opțiune pentru viitor.
„Cred că, în actualul context, stocarea energiei nu mai este doar o investiție pentru viitor, ci o componentă esențială pentru folosirea mai eficientă a energiei pe care România o produce deja din surse regenerabile. Ne dorim ca, după perioada de consultare și definitivarea Ghidului, programul să poată ajunge cât mai repede la prosumatorii din România”, a mai transmis președintele AFM.
AUTOR: F.S.














