Dâmbovița este primul județ din țară în care se desfășoară programul „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”, proiect pilot realizat în parteneriat cu Federația Română de Baschet și susținut de Consiliul Județean Dâmbovița. Startul a fost dat astăzi, la Pucioasa, în prezența președintei Federației Române de Baschet, Carmen Tocală.
Programul va ajunge în cel puțin 12 localități din județ și ar urma să implice peste 1.100 de copii și juniori. Aceștia vor participa la competiții, antrenamente, tabere de pregătire și alte activități destinate dezvoltării sportive.
Prima acțiune are loc la Pucioasa, unde „Caravana 3×3 Urban Sport” deschide seria activităților din cadrul proiectului. Copiii și tinerii sunt împărțiți pe categorii de vârstă, de la U10 până la U18, alături de categoria Open.

„Dâmbovița este primul județ din țară în care se desfășoară acest proiect, prin care le oferim copiilor și tinerilor mai multe oportunități de a face mișcare, de a descoperi baschetul și de a căpăta încredere în propriile forțe”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Parteneriatul cu Federația Română de Baschet urmărește atât atragerea copiilor către mișcare și baschet, cât și identificarea celor care pot continua către sportul de performanță.
„Dâmbovița are copii talentați. Iar prin astfel de proiecte, sportul poate deveni pentru ei nu doar o pasiune, ci și un drum către performanță”, a mai transmis Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.














