You are currently viewing Incendiu puternic lângă rafinăria Lukoil din Ploiești

Incendiu puternic lângă rafinăria Lukoil din Ploiești

Un incendiu masiv a izbucnit miercuri, 19 august, în zona Mihai Bravu din Ploiești, vizavi de poarta rafinăriei Petrotel Lukoil. Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, la o hală, cel mai probabil folosită pentru depozitarea maselor plastice.

A fost emis și un mesaj RO-Alert, în care populația este îndemnată să nu blocheze căile de acces și să se protejeze.

Din incinta depozitului s-au autoevacuat 3 persoane, care au suferit atacuri de panică. Au fost asistate la locul intervenţiei, starea lor fiind una bună. Nu se impune transportul la spital”, a transmis ISU Prahova.

Focul s-a manifestat în incinta depozitului, iar mai multe autospeciale de pompieri au fost mobilizate pentru intervenție. La acest moment, incendiul a fost lichidat, iar cele trei persoane care au suferit atacuri de panică au primit asistenţă medicală, a anunțat ISU Prahova.

Editor: IFA