La data de 23 august a.c., în jurul orei 00:25, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pucioasa au depistat pe DJ 712 B, în comuna Vulcana Băi, un bărbat, de 41 de ani, din aceeași comună, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
Testarea cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În plus, în jurul orei 01:45, polițiștii din cadrul Formațiunii Ordine de Publică Pucioasa au oprit pentru control un autoturism care circula pe Bulevardul Trandafirilor, din orașul Pucioasa, condus de un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Târgoviște.
Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, toți cei doi bărbați au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare stabilirii îmbibației alcoolice.
În toate situațiile, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
IPJ DÂMBOVIȚA














