Universitatea „Valahia” din Târgoviște se pregătește pentru o nouă sesiune de admitere la studiile universitare de doctorat. Înscrierile se vor desfășura online, în perioada 2–7 septembrie 2026, iar candidații pot opta pentru unul dintre cele șase domenii puse la dispoziție.
Oferta cuprinde Management, Contabilitate, Istorie, Inginerie Electrică, Ingineria Materialelor și Inginerie Mecanică, acoperind astfel atât zona științelor economice și umaniste, cât și domeniile inginerești.
Prin această sesiune de admitere, Universitatea „Valahia” se adresează absolvenților care vor să își continue parcursul academic și să se implice în activitatea de cercetare, doctoratul reprezentând cel mai înalt nivel al studiilor universitare.
„6 domenii, o lume de posibilități”, este mesajul prin care instituția îi invită pe cei interesați să consulte oferta și condițiile de admitere.
Înscrierea se realizează online, pe site-ul dedicat, iar informațiile privind calendarul, documentele necesare și procedura de admitere sunt disponibile pe platforma oficială a universității.
AUTOR: F.S.














