Primăria Orașului Găești a scos la concurs șase posturi în cadrul proiectului „Furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din Găești”, prin care administrația locală pregătește o echipă specializată pentru sprijinirea seniorilor direct la domiciliu.
Sunt căutați un psiholog, un kinetoterapeut, un fiziokinetoterapeut, un asistent social, un asistent medical și un îngrijitor pentru bătrâni la domiciliu.
Primarul Alexandru Iorga spune că și-ar dori ca oportunitățile de angajare să ajungă în primul rând la găeștenii care au pregătirea necesară și vor să lucreze în comunitatea lor.
„Mi-aș dori ca aceste oportunități să ajungă în primul rând la oamenii din comunitatea noastră care au pregătirea necesară și își doresc să muncească aici, acasă, pentru Găești și pentru găeșteni”, a transmis edilul.
Contractele vor fi încheiate pe perioadă determinată, până la 30 noiembrie 2029, iar programul de lucru este de 84 de ore pe lună. Candidații își pot depune dosarele până pe 2 septembrie 2026, selecția urmând să se facă prin concurs.
Condițiile de participare, documentele care trebuie incluse în dosar, precum și calendarul complet al concursului sunt disponibile pe site-ul Primăriei Găești, în secțiunea „Comunicate”, în anunțul privind recrutarea și selecția personalului pentru posturi în afara organigramei.
Dincolo de cele șase locuri de muncă scoase acum la concurs, recrutarea marchează și o etapă concretă în pregătirea serviciului prin care persoanele vârstnice din Găești vor putea beneficia de asistență și îngrijire fără a fi nevoite să se deplaseze pentru a le primi.
AUTOR: F.S.














