Opera Națională Română din Iași s-a alăturat organizației Opera Europa, cea mai importantă rețea profesională a teatrelor lirice și festivalurilor de operă de pe continent. Afilierea oferă instituției acces la proiecte internaționale, schimburi de experiență și noi oportunități de colaborare cu unele dintre cele mai prestigioase scene lirice europene.
Potrivit managerului Operei Naționale Române din Iași, Opera Europa reunește aproximativ 250 de teatre și festivaluri din întreaga lume și facilitează colaborarea dintre instituțiile membre prin coproducții, programe de formare și schimburi de bune practici.
Unul dintre principalele avantaje ale aderării îl reprezintă posibilitatea realizării unor coproducții internaționale, în care mai multe teatre contribuie la realizarea aceluiași spectacol, acesta fiind prezentat ulterior pe scenele instituțiilor partenere.














