Ochii celor care au trecut zilele acestea printre tarabele Târgului Meșterilor Populari din Parcul Chindia au putut găsi și anul acesta locul acela familiar, plin de culoare. Sunt acolo cerceii, brățările și bijuteriile făcute de mâinile lui Carmen. Doar Carmen lipsește din spatele tarabei.
În locul ei sunt prietenii. Au venit să-i vândă creațiile sub un slogan care reușește să păstreze ceva din veselia femeii pentru care fac toate acestea: „S-o lăsăm pe Carmen fără cercei”. Și au fost impresionați să vadă câți oameni au venit să cumpere bijuteriile făcute de omul în jurul căruia, în aceste zile, începe să se strângă o întreagă comunitate.
De ani buni, Carmen Aurora Coman vine la Târg cu lucrurile pe care le creează și cu o bucurie de viață greu de trecut cu vederea. Mulți dâmbovițeni o cunosc așa, veselă, colorată, înconjurată de lucruri în care pune câte o bucățică din sufletul ei.
Acum, poate că este rândul nostru să-i oferim o bucățică dintr-al nostru.
De aproximativ 15 ani, Carmen luptă cu cancerul. Boala a plecat și s-a întors, iar anii aceștia au însemnat intervenții chirurgicale, reconstrucții, recuperări și speranțe luate mereu de la capăt. Recent, Carmen a trecut prin cea de-a șaptea operație. Acum, potrivit celor care încearcă să o ajute, posibilitățile chirurgicale au fost epuizate.
„Și, după atâția ani în care de fiecare dată mai exista un «încercăm», de data aceasta a venit propoziția de care se temea: Chirurgia nu mai are soluții. Bisturiul s-a oprit”, este mesajul Asociației Give & Help, care s-a alăturat campaniei pentru Carmen.

Dar căutarea unei soluții nu s-a oprit.
Carmen are nevoie de analize moleculare și genetice complexe, care ar putea indica existența unor mutații ce pot fi țintite printr-un alt tratament și ar putea deschide drumul către alte opțiuni terapeutice, inclusiv în afara țării.
„Face analize moleculare. Caută un tratament țintit. Caută răspunsuri peste granițe. Poate undeva există o vulnerabilitate a bolii. Poate există un medic care va spune «încercăm». Poate există încă o ușă”, transmit reprezentanții Give & Help.
Pentru toate acestea este nevoie însă de bani. Ținta campaniei este de 15.000 de euro, iar în jurul lui Carmen au început deja să se strângă oameni care donează, distribuie apelul și caută alte modalități prin care suma necesară să poată fi adunată. Este luată în calcul inclusiv organizarea unui yard sale, iar Asociația Give & Help și-a anunțat disponibilitatea de a intermedia sponsorizările venite din partea firmelor. Reprezentanții acesteia precizează că sumele strânse pentru Carmen prin asociație îi vor fi transferate integral, fără comision.
Dincolo de diagnostice, operații și bani, mai există însă un motiv pentru care timpul contează enorm. Carmen este mama unui băiat de 18 ani care și-a pierdut deja tatăl. Iar ea vrea să rămână lângă el. Să mai caute o soluție. Să mai existe acel „încercăm”.
Poate că acum este rândul nostru să-i întoarcem lui Carmen puțin din culoarea pe care ne-a oferit-o atâția ani. Nu știm dacă cei câțiva lei ai unuia dintre noi vor cumpăra răspunsul pe care îl caută. Dar, adunați, îi pot cumpăra șansa de a-l căuta.
Cei care vor să o ajute pe Carmen pot dona în contul:
CARMEN AURORA COMAN
IBAN: RO08BTRL01601201E60379XX
Revolut: @carmeni90f
Firmele care doresc să ofere sprijin prin sponsorizare pot apela la Asociația Give & Help, care anunță că toate sumele strânse pentru Carmen vor ajunge integral la ea, fără comision.
„Carmen are de dus cancerul. Hârtiile le putem duce noi.”

AUTOR: F.S.














