You are currently viewing Omar Hayssam, eliberat condiționat de Tribunalul Ilfov

Omar Hayssam, eliberat condiționat de Tribunalul Ilfov

Tribunalul Ilfov a decis vineri eliberarea condiționată a lui Omar Hayssam, care se află la Penitenciarul Jilava, sirianul condamnat pentru terorism în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak. Decizia instanței este definitivă.

Sirianul avea de executat o pedeapsă de 24 de ani și patru luni de închisoare pentru tetorism, pronunțată în anul 2015.

Soluția pe scurt: În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală și art. 587 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul-condamnat Omar Hayssam ( date) împotriva sentinţei penale nr. 2298 din data de 17.07.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Secţia penală, în dosarul nr. 17737/4/2026. Desfiinţează sentinţa penală nr. 2298 din data de 17.07.2026, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 17737/4/2026 şi, în rejudecare, în baza art. 587 alin. (1) C. pr. pen. raportat la art. 59-60 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Omar Hayssam. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Omar Hayssam din executarea pedepsei de 24 ani ?i 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa nr. 1873/04.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia I penală, în baza căreia s-a emis M.E.P.I. nr. 5804/04.11.2015 şi punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C. pen. din 1969, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.09.2026.

Editor: IFA