Procurorii DIICOT Târgu Mureș au descins miercuri în trei locații din București, Cluj și Suceava, într-o anchetă care vizează patru persoane, transmite MEDIAFAX. Fostul preot Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar de pornografie infantilă instrumentat de DIICOT Târgu Mureș.
Potrivit comunicatului DIICOT, în perioada martie 2025 – martie 2026, cele patru persoane ar fi procurat, deținut, stocat și distribuit, prin servicii de mesagerie online și pagini de socializare, videoclipuri în care apar minori cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, în ipostaze sexuale explicite.
„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalul cuprins între luna martie 2025 și luna martie 2026, 4 făptuitori, dintre care unul aflat sub măsura arestului preventiv în altă cauză, au procurat, deținut, stocat și distribuit, prin intermediul unor servicii de mesagerie online și a unor pagini de socializare, videoclipuri care înfățișează minori, cu vârste între 4 și 16 ani, în ipostaze sexuale explicite”, a transmis DIICOT, fără a menționa numele fostului preot.
Pomohaci se află deja în arest preventiv, din luna iunie, într-o altă cauză. Este al treilea dosar în care Cristian Pomohaci este cercetat.
În cadrul anchetei au fost puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, municipiul Cluj-Napoca și localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava.
Editor: IFA














