Pucioasa va găzdui, vineri și sâmbătă, 2 și 3 octombrie, prima acțiune din cadrul programului „Baschet pentru Mileniul III – Next Generation Dâmbovița – Performanță pentru copii și juniori”, lansat de Consiliul Județean Dâmbovița, Federația Română de Baschet, prin Sucursala Regională 11, și administrația locală.
„Caravana 3×3 Urban Sport” debutează vineri, de la ora 14:00, pe terenul de baschet din Parcul Pucioasa. Proiectul urmărește promovarea baschetului stradal în rândul tinerilor, dezvoltarea abilităților sportive și descoperirea unor noi talente din județ.
Competiția este organizată pe șase categorii de vârstă – U10, U12, U14, U16, U18 și Open. La primele cinci categorii pot participa atât fete, cât și băieți, în timp ce categoria Open este destinată echipelor masculine. Echipele vor fi alcătuite din minimum trei și maximum patru jucători.
Înscrierea este gratuită și se poate face până joi, 1 octombrie, ora 16:00, prin e-mail, la [email protected].
Evenimentul va fi deschis oficial vineri printr-o conferință de presă, urmată imediat de primele meciuri. Turneul va continua până sâmbătă seară, iar cei mai buni participanți vor primi cupe, medalii, diplome și premii speciale.
Caravana de la Pucioasa deschide astfel un program mai amplu dedicat copiilor și juniorilor din Dâmbovița, în care competiția este dublată de o miză pe termen lung: atragerea tinerilor către baschet și identificarea celor care pot face pasul către performanță.
AUTOR: F.S.














