You are currently viewing Octombrie, „luna roz”. DSP Dâmbovița atrage atenția asupra depistării precoce a cancerului de sân

Octombrie, „luna roz”. DSP Dâmbovița atrage atenția asupra depistării precoce a cancerului de sân

Luna octombrie este dedicată, la nivel mondial, conștientizării cancerului de sân, iar mesajul din acest an pune accentul pe depistarea precoce. Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița atrage atenția că boala poate apărea la femei de orice vârstă și chiar în absența unor factori de risc cunoscuți.

Datele prezentate de DSP arată amploarea problemei. În România, cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer diagnosticat la femei, cu 12.308 cazuri noi și 3.599 de decese estimate pentru anul 2024. Aproximativ 27% dintre cancerele diagnosticate femeilor sunt cancere mamare.

Riscul crește odată cu vârsta, iar jumătate dintre cazurile înregistrate în Uniunea Europeană apar la femeile cu vârste între 45 și 69 de ani. Antecedentele familiale, anumite mutații genetice, obezitatea, consumul de alcool și tutun sau terapia hormonală după menopauză se numără printre factorii de risc. Totuși, DSP subliniază un aspect important: aproximativ 80% dintre cazuri apar la femei care nu prezintă un factor de risc specific, în afara sexului și vârstei.

Tocmai de aceea, depistarea precoce rămâne esențială. Pentru femeile fără simptome, recomandarea este screeningul prin mamografie, o dată la doi ani, între 50 și 69 de ani. În România însă, participarea la screening rămâne foarte redusă: potrivit datelor prezentate de DSP Dâmbovița, rata de participare la screeningul pentru cancerul de sân este de numai 9%.

Prin proiectul „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces – DARIA”, femeile între 50 și 69 de ani care îndeplinesc criteriile de vulnerabilitate vor putea beneficia de mamografii gratuite. Proiectul își propune ca cel puțin 119.000 de femei să aibă acces la investigație până în 2029.

Screeningul nu trebuie însă confundat cu investigațiile necesare atunci când apar simptome. Un nodul sau o zonă îngroșată la nivelul sânului ori axilei, modificarea formei sau dimensiunii sânului, retragerea sau înroșirea pielii, modificările mamelonului ori secrețiile neobișnuite trebuie evaluate de medic, indiferent de vârstă.

„Un nodul poate fi nedureros, iar absența durerii nu exclude necesitatea consultului”, avertizează DSP Dâmbovița.

Mesajul „lunii roz” nu este, așadar, doar unul de conștientizare, ci mai ales de acțiune: controalele și investigațiile făcute la timp pot însemna descoperirea bolii într-un stadiu în care șansele de tratament sunt mai bune.

AUTOR: F.S.