Ziua Mondială a Educației a fost pentru administrația din Răzvad și un prilej de bilanț al investițiilor realizate în infrastructura școlară a comunei. Potrivit Primăriei, în fiecare dintre ultimii cinci ani a fost inaugurată câte o unitate educațională.
Investițiile au urmărit îmbunătățirea condițiilor oferite copiilor și modernizarea infrastructurii de învățământ, administrația locală indicând educația drept una dintre prioritățile ultimilor ani.
„Am pornit de la convingerea că una dintre cele mai importante investiții pe care o comunitate o poate face este investiția în educație. Pentru a construi generații mai bine pregătite, trebuie să le oferim copiilor condiții moderne de studiu și un mediu în care să se poată dezvolta”, a transmis primarul, Emanuel Spătaru.
Administrația locală pune accent și pe colaborarea cu profesorii, învățătorii și educatorii din comună, despre care spune că a contribuit la identificarea nevoilor fiecărei unități de învățământ și la stabilirea investițiilor necesare.
„În tot acest parcurs, colaborarea cu cadrele didactice a avut un rol esențial. Împreună am identificat nevoile unităților de învățământ și am continuat să dezvoltăm infrastructura educațională din comuna Răzvad.”
De Ziua Mondială a Educației, Primăria Răzvad a transmis un mesaj de apreciere profesorilor, învățătorilor, educatorilor și întregului personal din unitățile de învățământ ale comunei, pentru activitatea desfășurată alături de copii.
AUTOR: F.S.














