You are currently viewing Serviciul de salubritate din Răcari, în pericol din cauza datoriilor. ADI Deșeuri solicită plata a peste un milion de lei

Serviciul de salubritate din Răcari, în pericol din cauza datoriilor. ADI Deșeuri solicită plata a peste un milion de lei

Primăria Răcari face apel la populație și, în special, la persoanele juridice să își achite obligațiile pentru serviciul de salubritate, avertizând că acumularea restanțelor poate ajunge să afecteze sau chiar să conducă la suspendarea serviciului.

Avertismentul vine în contextul în care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Management Integrat al Deșeurilor în județul Dâmbovița” a transmis orașului Răcari o somație de plată pentru un debit de 1.007.060,18 lei. Potrivit documentului, suma reprezintă plăți restante aferente unor facturi emise în perioada 28 februarie 2025 – 26 martie 2026.

ADI Deșeuri solicită achitarea sumelor restante în termen de 15 zile de la primirea somației. În document se precizează că, în cazul neachitării, Asociația poate continua procedura în instanță pentru recuperarea debitului, cu eventualele cheltuieli judiciare și de executare aferente.

În acest context, primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, le cere beneficiarilor serviciului să își achite la timp obligațiile.

„Facem apel la toate persoanele fizice și, în mod special, la persoanele juridice să își achite la timp obligațiile aferente serviciului de salubritate. Neachitarea acestor obligații poate conduce la afectarea sau chiar suspendarea serviciului de salubritate”, este mesajul transmis de administrația locală.

AUTOR: F.S.