You are currently viewing „Monument al Prostiei” inaugurat la Teatrul Umorului din Brăila

„Monument al Prostiei” inaugurat la Teatrul Umorului din Brăila

Prostia are, de marți seară, un monument al său, la Brăila, creat de caricaturistul Costel Pătrășcan și amplasat în fața Teatrului Umorului.

„Prostia nu este numai despre ceilalți, este și despre noi, până la urmă, fiindcă atunci când vorbim despre prostie nu este o chestiune pe care să o vedem doar la alții, deși, de cele mai multe ori, o vedem la alții. Eu zic că este bine să ne uităm și în curtea noastră”, a subliniat artistul.

„Ideea a plecat undeva acum câțiva ani, când am făcut un Muzeu al Umorului. La un an de zile au făcut și autoritățile unul, ca să fie de râs. Acum avem două muzee ale umorului în Brăila. M-am gândit atunci că ar fi corect să fac un Muzeu al Prostiei, dar mi-a fost, să recunosc, teamă că și autoritățile vor face unul și mai mare. Apoi, mi-am dat seama că prostia este un fenomen social important„, a dezvăluit Costel Pătrășcan, cu ocazia ceremoniei de dezvelire a monumentului.

„Nu știu dacă am eu căderea să-mi dau cu părerea vizavi de prostie, dar având instrumentele: umorul, caricatura, satira, eu zic că sunt pașii care duc spre un oarecare adevăr. Și am îndrăznit să abordez și eu, în felul meu, și să reprezint acest Monument al Prostiei, care, după cum se vede, este un infinit. Prostia n-are limite, prostia este monumentală”, a adăugat artistul.

Prin alegerea infinitului ca metaforă vizuală a prostiei, Costel Pătrășcan sugerează că aceasta nu are limite și că nu trebuie căutată doar la ceilalți.

„Prostia nu este numai despre ceilalți, este și despre noi, până la urmă, fiindcă atunci când vorbim despre prostie nu este o chestiune pe care să o vedem doar la alții, deși, de cele mai multe ori, o vedem la alții. Eu zic că este bine să ne uităm și în curtea noastră„, a subliniat caricaturistul.

Pătrășcan a ținut să precizeze că lucrarea nu are o țintă politică și nu este dedicată unei persoane, unui partid sau unei instituții, pentru că, în viziunea sa, prostia este mult prea răspândită pentru a putea fi atribuită cuiva anume.

„Monumentul nu este pentru o persoană, pentru un partid, pentru o instituție. Nu vreau să personific, fiindcă la acest lucru, la prostie, contribuim cu toții și ar fi nedrept să atribuim cuiva„, a afirmat Pătrășcan.

În opinia lui Costel Pătrășcan, cea mai gravă formă a prostiei apare atunci când omul nu este conștient de propriile limite.

„Cea mai periculoasă formă de prostie nu este că cineva consideră că este prost. Cea mai gravă formă a prostiei, după părerea mea, este că cineva care este prost are convingerea că el știe foarte multe„, a mai precizat Costel Pătrășcan.

„Monumentul Prostiei” a fost pus pe roți chiar de la început, Costel Pătrășcan intenționând să îl transforme într-o lucrare itinerantă, care să ajungă și în alte orașe.

Editor: IFA