You are currently viewing Colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în Dragomirești, până pe 20 noiembrie

Colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în Dragomirești, până pe 20 noiembrie

Locuitorii comunei Dragomirești, județul Dâmbovița, care au în gospodării mobilier vechi sau alte obiecte de mari dimensiuni de care doresc să scape le pot preda gratuit în cadrul unei campanii organizate de administrația locală. Acțiunea de colectare a deșeurilor voluminoase se desfășoară până pe 20 noiembrie 2026, într-un punct special amenajat în apropierea Primăriei.

Potrivit primarului Dragoș Vlădulescu, cetățenii pot aduce deșeurile la fosta fabrică de bere din Dragomirești, unde a fost stabilit punctul de colectare.

Sunt acceptate obiecte de mobilier uzat, precum canapele, fotolii și dulapuri, dar și saltele, covoare de mari dimensiuni, uși și alte obiecte voluminoase de uz casnic.

Campania oferă locuitorilor posibilitatea de a elimina din gospodării obiectele care, din cauza dimensiunilor, nu pot fi preluate prin sistemul obișnuit de colectare a deșeurilor menajere.

Predarea este gratuită, iar pentru informații suplimentare privind desfășurarea acțiunii, persoanele interesate îl pot contacta pe Ibris Iulian, la numărul de telefon 0725 240 443.

Primăria Dragomirești îi încurajează pe cetățeni să folosească punctul de colectare pus la dispoziție până pe 20 noiembrie, pentru eliminarea corespunzătoare a deșeurilor voluminoase și menținerea curățeniei în comună.

AUTOR: F.S.