Procurorii DIICOT au efectuat joi, 12 noiembrie 2026, 46 de percheziții în București și cinci județe, într-un dosar privind presupuse fraude cu produse petroliere, evaziune fiscală și obținerea ilegală de fonduri. Ancheta vizează inclusiv persoane din conducerea Oil Terminal Constanța, funcționari vamali, reprezentanți ANAF și angajați bancari.
Potrivit DIICOT, în 2023 ar fi fost constituit un grup infracțional organizat care urmărea obținerea unor câștiguri prin evitarea plății taxelor aferente comercializării carburanților.
Anchetatorii susțin că între furnizorul de motorină și societatea care vindea produsele ar fi fost introdusă artificial o firmă aflată în insolvență. Aceasta ar fi emis peste 340 de facturi pentru operațiuni fictive, în valoare de peste 208 milioane de lei, folosite pentru deducerea ilegală a TVA. Prejudiciul estimat pentru această componentă este de aproximativ 33,3 milioane de lei.
Procurorii verifică și modul în care au fost eliberate produse petroliere din antrepozitele vamale, înainte de achitarea obligațiilor fiscale. Potrivit anchetatorilor, ar fi fost amânată nelegal plata unor taxe de aproximativ 238,6 milioane de lei, prejudiciul rezultat din dobânzi și penalități fiind estimat la peste 25 de milioane de lei.
O altă componentă a dosarului privește obținerea unor finanțări prin programele IMM INVEST și IMM INVEST PLUS.
Potrivit procurorilor, prin intermediul a șapte societăți ar fi fost obținute nelegal peste 41 de milioane de lei, în baza a 12 contracte de credit. Anchetatorii suspectează că documentele depuse ar fi conținut informații inexacte, iar o parte dintre fonduri ar fi fost transferate între firme afiliate.
Cele 46 de percheziții au avut loc în București și în județele Constanța, Bacău, Prahova, Galați și Ilfov.
Printre persoanele vizate se numără, potrivit surselor judiciare, șeful Biroului Vamal Constanța, funcționari ANAF, reprezentanți ai Oil Terminal și angajați ai CEC Bank.
Editor: IFA














