You are currently viewing Alertă aeriană în Tulcea: două avioane F-16, ridicate de la sol după detectarea unei ținte în zona Insulei Șerpilor

Alertă aeriană în Tulcea: două avioane F-16, ridicate de la sol după detectarea unei ținte în zona Insulei Șerpilor

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că sistemele radar au detectat sâmbătă dimineață, 14 noiembrie, o țintă aeriană în zona Insulei Șerpilor. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol, iar populația din estul și nordul județului Tulcea a primit mesaje RO-ALERT.

Potrivit comunicatului oficial al MApN, cele două avioane F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, în cadrul serviciului de luptă Poliție Aeriană.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru alertarea populației. Primul mesaj RO-ALERT a fost transmis la ora 04:45, pentru zona de est a județului Tulcea. Al doilea a fost emis la ora 05:39, pentru localitățile din nordul județului. Alerta aeriană a încetat la ora 05:52, a precizat Ministerul Apărării.

Vineri seară, 13 noiembrie, radarele militare detectaseră o altă țintă aeriană la sud-est de Insula Șerpilor, în spațiul aerian ucrainean. Și atunci, două aeronave F-16 au decolat de la Fetești, iar populația din nordul județului Tulcea a primit un mesaj RO-ALERT, la ora 21:53.

Astfel, în mai puțin de șase ore, autoritățile au transmis trei avertizări către populație, în contextul monitorizării activității aeriene din apropierea frontierei.

editor:IFA