„ROMANŢA trebuie respectată pentru că poartă însemnul de nobleţe al melodiei și poeziei românești într-o lume care pare a se îndepărta de acestea” – Laurenţiu Profeta, compozitor
Ziua Internațională a Poeziei, stabilită de UNESCO pe data de 21 martie, începând din anul 1999, reprezintă o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale.
Astăzi, la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, celebrăm Ziua Internațională a Poeziei prin omagierea marilor poeți români pe versurile cărora au fost compuse romanțe. Prin împletirea muzicii și a poeziei întru evocarea dorului, suavă mărturie a sensibilității poporului român, Romanța unește, de peste 300 de ani, marile spirite ale națiunii române în concertul sublim al umanității, dedicat păstrării identității culturale și salvgardării valorilor de patrimoniu cultural material și imaterial.
Evenimentul de astăzi se înscrie în Programul Național „Tinerețea Romanței”, lansat de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște în data de 15 ianuarie 2022, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, și care are în vedere informarea elevilor/studenților și profesorilor, cu precădere al celor de la clasele de canto ale liceelor/facultăților de arte din România, despre istoria și evoluția Romanței românești, gen muzical care promovează poezia românească și limba română literară, despre virtuțile ei culturale și unioniste, remarcate de mari muzicieni ai României, despre importanța salvgardării și promovării ei, fără discriminare, în rândul tinerilor, alături de alte genuri muzicale românești și internaționale. Romanța românească reprezintă o parte importantă a istoriei muzicii și a culturii românești, slujită, onorată și celebrată de cei mai mari artiști, compozitori, poeți, dirijori, muzicologi și cronicari, din România și nu numai.
Prin vizitele online organizate astăzi la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, continuăm acest demers de promovare a Romanței, parte foarte importantă a patrimoniului cultural imaterial românesc, pe care elevii și studenții români trebuie să o cunoască și să se bucure de virtuțile ei cultural-artistice.
File de aur din repertoriul istoric și contemporan al Romanței evocă marile spirite naționale din trecut, întru salvgardarea și promovarea muzicii și a poeziei românești, pentru a sluji patrimoniul național, dragostea de țară, de locurile natale, de valorile creștine, morale și spirituale ale poporului român, de tradițiile și identitatea noastră culturală.
Romanța ne unește!
Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, unic în România, funcționează sub patronajul Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, în structura Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, aflat în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița.














