You are currently viewing Consilierul guvernatorului BNR: Ne vom îndrepta către impozite mai mari. România trebuia să ia mai de mult această măsură

Consilierul guvernatorului BNR: Ne vom îndrepta către impozite mai mari. România trebuia să ia mai de mult această măsură

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, afirmă că dobânzile sunt în creştere şi că este o perioadă în care acestea se măresc, în toată lumea. Finanțistul crede că ne vom îndrepta spre impozite mai mari, România fiind pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa impozitelor raportate la PIB.

„Ne vom îndrepta inevitabil, este o părere personală, nu vorbesc în numele Băncii Naţionale, către impozite mai mari pentru că la această oră suntem ţara cu impozitele raportate la PIB pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Adică, veniturile din buget raportate la PIB sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Avem venituri de 27% şi dorinţă de cheltuieli de 40%. Nu se leagă. E greu să faci creşteri de impozit pentru că şi aşa populaţia este sleită de inflaţie, puterea de cumpărare a scăzut, dar România a întârziat cu această măsură. Ea trebuia luată mai de mult. Depinde cum se va înţelege Guvernul cu populaţia, coaliţia, care ar trebui să voteze în Parlament o asemenea măsură, cu populaţia”, a explicat Adrian Vasilescu.

AUTOR: F.S.