You are currently viewing Facultatea de Stiințe Economice din cadrul UVT a organizat, astăzi, Festivitatea de absolvire a promoției 2022

Facultatea de Stiințe Economice din cadrul UVT a organizat, astăzi, Festivitatea de absolvire a promoției 2022

Zi festivă, astăzi, pentru studenții care și-au încheiat studiile, la Facultatea de Științe Economice a Universității Valahia din Târgoviște. Aceștia au participat, alături de decanul facultății, Cristina Ștefan și cadrele didactice, care le-au purtat pașii prin anii de studiu, la Festivitatea de absolvire.

”Am participat în această după amiază, alături de colegii mei, cadre didactice și personal didactic auxiliar la Festivitatea de absolvire a Promoției 2022 a Facultatii de Științe Economice, Universitatea Valahia din Târgoviște !
Ne-am bucurat cu toții că, în anul în care Universitatea Valahia împlinește 30 de ani de existență, am putut organiza o festivitate de absolvire deosebită în cadrul căreia au fost reuniți absolvenții tuturor celor 6 specializări de licență, cursuri cu frecvență.


Felicitări, dragi absolvenți și mult succes la examenele vieții!
Felicitări, dragi colegi pentru munca depusă în procesul de formare a unei noi generații de economiști”, urează decanul Cristina Ștefan.

AUTOR: F.S.