”Nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat bugetul municipiului Târgoviște, fără puțin sprijin din partea Guvernului”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, în conferința de presă a PSD Dâmbovița de astăzi. Declarația a fost făcută cu prilejul împlinirii a 6 luni de la intrarea social-democraților la guvernare, iar edilul spune că această decizie a reprezentat un pas mare înainte pentru comunitatea târgovișteană, care fusese ștearsă de pe lista finanțărilor de coaliția USR-PNL.
”Vreau să vorbesc despre acest lucru din perspectiva unui primar al unei comunități locale care a votat Partidul Social Democrat. Vă aduc aminte tuturor că am avut câteva poziții publice destul destul de tranșante în ceea ce privea modalitatea de „susținere”, mai bine zis lipsa de susținere a municipiului Târgoviște, de către fosta guvernare USR-PNL, care atât timp cât a condus România pur și simplu uitase de municipiul Târgoviște (…) odată cu intrarea la guvernare a PSD, lucrurile s-au schimbat, iar municipiul Târgoviște nu a mai fost ignorat. Nu că a fost favorizat, că nu asta am vrut. Am vrut numai să fim pe aceeași linie cu ceilalți și după intrarea PSD la guvernare lucrurile s-au schimbat și am avut bani să susținem cota noastră din proiectele cu finanțare europeană, care nu sunt puține, și să derulăm și anumite investiții proprii, de o valoare importantă și să putem pune în practică câteva soluții de natură să contribuie la îmbunătățirea vieții târgoviștenilor”, a precizat Daniel Cristian Stan, secretar executiv al PSD Dâmbovița.
AUTOR: F.S














