Peste 5000 de candidaţi s-au înscris, în primele trei săptămâni, pentru cele 1500 de locuri de voluntari existente în Armata Română. Anunțul a fost făcut de Ministrul Apărării, care a mai precizat că înscrierile continuă. Dîncu arată că a discutat cu civili care i-au transmis părerile lor despre schimbările necesare în sistem, subliniind că se iau măsuri care să ţină cont de obiecţiile formulate.
„Am discutat cu oameni care au ajuns în sistemul nostru de voluntariat, care au vizitat unităţi şi care au o gândire şi o viziune obiectivă, civili care mi-au spus multe lucruri din ceea ce ne lipseşte, inclusiv drepturile pe care trebuie să le acorzi, inclusiv tipul de beneficii pe care trebuie să le acorzi unui om care se pune în serviciul naţiunii. (…) Sunt câteva lucruri care ţin de indemnizaţii, ţin de regimul pe care-l au, de termenele la care trebuie să se prezinte la unitatea, posibilitatea de a lucra în străinătate şi de a veni de acolo în cazul în care este mobilizat. Toate acestea le-am rezolvat”, a precizat Vasile Dîncu, adăugând că va comunica săptămâna viitoare detalii pe acest subiect.
AUTOR: F.S.














