Comisia Europeană a decis: Croația este gata să intre în zona Euro, începând cu ianuarie 2023, devenind astfel țara cu numărul 20 din acest grup.
Asta deși Croația a întrat în UE, la 6 ani după România, iar pentru țara noastră cel mai optimist scenariu pentru aderarea la zona Euro este 2028. România se pare că nu îndeplinește criteriul privind finanțele publice, fiind supuși unei proceduri de deficit excesiv. În plus, țara noastră nu îndeplinește condiția compatibilității juridice. Astfel, Legea 312 privind Statutul Băncii Naționale a României nu este complet compatibilă cu obligația de conformitate din Tratatul privind funcționarea UE. Incompatibilitățile sunt legate de independența băncii centrale, interzicerea finanțării instituțiilor publice de integrarea BNR în Sistemul European al Băncilor Centrale, la momentul adoptării euro.
În ceea ce privește Croația, însă, inflația se înscrie în traiectoria europeană, finanțele publice nu s-au degradat în ultimii ani, cursul de schimb valutar a rezistat cu brio, în sensul că nu s-a devalorizat, iar dobânzile au evoluat în linie cu cele mai performante state din zona euro. Toate acestea vorbesc de la sine despre rigoarea cu care a tratat Croația evoluția economiei. Între timp, România amână de fiecare dată ținta euro, întrucât economia nu este pregătită, inflația este în continuă creștere, iar datoria externă crește.
Și tot între timp, până și Bulgaria, țară care a intrat în UE odată cu noi, va face trecerea în 2024.
AUTOR: F.S.














