You are currently viewing Cheltuielile de transport şi cazare ale celor care adoptă copii din alte județe decât cele de domiciliu, decontate de Guvern

Cheltuielile de transport şi cazare ale celor care adoptă copii din alte județe decât cele de domiciliu, decontate de Guvern

Cheltuielile de transport şi cazare ale celor care adoptă copii din alte județe decât cele de domiciliu, decontate în mod unitar din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Executivul a adoptat o hotărâre care prevede procedura de decontare a celor 200 de lei/zi/persoană pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare ale adoptatorilor pentru vizitele efectuate de aceștia în perioada de potrivire practică cu copilul. Astfel, plata acestei sume se face de către direcţia generală de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) în a cărei rază teritorială are domiciliul adoptatorul sau familia adoptatoare, la solicitarea acestora. Pentru decontarea sumelor, DGASPC transmite agenţiei pentru plăți și inspecție socială județeană, respectiv cea a municipiului București o situaţie centralizatoare cu titularii drepturilor, potrivit unui calendar stabilit de comun acord.

Sumele se asigură din bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale.

Se estimează ca un număr de aproximativ 1.500 de familii adoptatoare vor beneficia de acest drept, reprezentând cheltuieli de aproximativ 6 milioane de lei/an.

Editor: Adrian G.