You are currently viewing Primarul municipiului Târgoviște, la deschiderea Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”: din cetatea tiparului, nu putea lipsi, de sărbătoarea orașului, un asemenea eveniment

Primarul municipiului Târgoviște, la deschiderea Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”: din cetatea tiparului, nu putea lipsi, de sărbătoarea orașului, un asemenea eveniment

Unul dintre evenimentele cele mai apreciate, care a fost inclus, în manifestările dedicate Zilelor Cetății Târgoviște, este Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, ajuns anul acesta la ediția a XXI-a. Edituri cunoscute din România, autori apreciați, cărți care abia au văzut lumina tiparului și volume care nu trebuie să lipsească din biblioteca nimănui sunt aduse aproape de public, în Scuarul Primăriei, unde vor putea fi găsite, până duminică.

Astăzi, în prezența autorităților județene și locale, a reprezentanților Arhiepiscopiei și a publicului iubitor de lectură, Agnesc Erich, directorul instituției organizatoare, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu”, a deschis oficial ediția din acest an a Salonului.

„În mod natural din cetatea tiparului nu putea lipsi, de sărbătoarea orașului, un asemenea eveniment. Îi felicit pe cei care reprezintă mișcarea culturală din municipiul Târgoviște. Este foarte important, pentru un oraș  care are un patrimoniu spiritual și cultural absolut impresionant ca această mișcare să fie continuată și la cât mai multe ediții să putem discuta despre apariții editoriale, în contextul în care trăim într-o lume dominată de comunicarea electronică. Însă o carte nu este o comunicare, este o legătură între cititor și autor, care se creează, atunci când se parcurge cartea”, a precizat primarul municipiului, Cristian Stan, prezent la eveniment, care i-a asigurat pe organizatori și de sprijinul viitor al administrației locale.

AUTOR: F.S.