You are currently viewing Radu Popa: generațiile de azi mai repede știu cine e Kim Kardashian decât cine sunt Petre Tuțea, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr

Radu Popa: generațiile de azi mai repede știu cine e Kim Kardashian decât cine sunt Petre Tuțea, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr

Se împlinesc, astăzi, 31 de ani de la moartea lui Petre Țuțea, filosof, eseist, economist, politician, jurist și publicist român. A fost, de asemenea, militant naționalist, membru al Mișcării Legionare, antisemit, și anticomunist, motiv pentru care a făcut închisoare politică. Din păcate, deși Facebook-ul este plin de citate atribuite, sau care chiar îi aparțin lui Țuțea, puțin sunt cei care știu cine a fost cel care mărturisea că a „suferit 13 ani în temniță, pentru un popor de idioți”, văzând direcția post-decembristă, urmată de români.

„Acum 31 de ani, o zi mohorâtă a transformat România educată într-o societate tristă. Pe 3 decembrie 1991 se ridica la ceruri un geniu al neamului român: Petre Țuțea. Ne-au rămas de la dumnealui un exemplu de demnitate și de patriotism. Din păcate, generațiile de azi mai repede știu cine e Kim Kardashian decât cine sunt Petre Tuțea, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr iar cei care mai știu trăiesc, probabil, cu dubiul apartenenței lor la o mișcare controversată. Din fericire, operele lor le depășesc faima”, transmite deputatul dâmbovițean, Radu Popa.

AUTOR: F.S.