Papa Francisc a primit în audiență sâmbătă, 3 decembrie 2022, delegațiile țărilor care au donat anul acesta bradul și ieslea Nativității instalate în Piața Sfântul Petru. Simbolurile care însoțesc sărbătoarea Nașterii Domnului provin din Italia și Guatemala și rămân expuse pentru contemplația romanilor și pelerinilor până în 8 ianuarie 2023.
”Vă reînnoiesc gratitudinea pentru darurile bradului și ieslei și vă urez fiecăruia dintre voi, rudelor și comunităților voastre, o Sfântă Sărbătoare a Nașterii Domnului, încredințându-vă ocrotirii de mamă a Mariei, Maica lui Dumnezeu și maica noastră”, a spus papa Francisc la finalul discursului adresat delegațiilor oficiale din Italia și Guatemala, țările care au donat anul acesta brazii și ieslea Nașterii Domnului instalate în spațiile publice din Cetatea Vaticanului.
Mai precis, bradul de 30 de m împodobit în Piața San Pietro vine din Rossello, o comună montană din regiunea italiană Abruzzo, iar Ieslea Nativității instalată în centrul Pieței, din comuna Sutrio, situată în regiunea italiană Friuli-Venezia-Giulia. În schimb, ieslea amenajată în Aula Paul al VI-lea vine din Guatemala. Cele două reprezentări scenice ale Nașterii Domnului scot în prim plan arta populară și meșteșugurile tradiționale, de la paleta cromatică a țesuturilor până la măiestria statuilor de lemn. Ceremonia de inaugurare a bradului și a ieslelor a avut loc sâmbătă, la ora 17.00.
Editor: I.F.A.














