You are currently viewing Un bărbat din localitatea Crângași, reținut de polițiști pentru  săvârșirea infracțiunii de furt calificat

Un bărbat din localitatea Crângași, reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat

COMUNICAT DE PRESĂ

La data de 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 51 de ani, care deține o locuință în localitatea Crângași, cu privire la faptul că persoane necunoscute au încercat să îi sustragă bunuri din gospodărie.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat principalul bănuit, respectiv un bărbat de 34 de ani, din Conțești.

Astăzi, 6 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca pe parcursul zilei de mâine, 7 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Acesta este bănuit că în seara zilei de 29 noiembrie a.c., ar fi distrus o porțiune din gardul împrejmuitor al unui imobil, ar fi pătruns în curtea locuinței și ar fi încercat să sustragă mai multe păsări din gospodărie.

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Sursa: IPJ Dâmbovița